Nvidia adopta Adaptive Sync

Posted By: Admin On January 7, 2019 In Video Cards.

In cadrul conferintei de la CES 2019 organizata de Nvidia, compania a dezvaluit ceva foarte important legat de G-Sync.

Incepand cu ziua de 15 ianuarie, noul driver pentru placile GeForce va veni cu suport pentru functia de Adaptive Sync, permitand sincronizarea frecventei monitorului cu numarul de cadre pe secunda dintr-un joc, pentru a preveni efectul vizual de rupere a imaginii.

Adaptive Sync este numele larg folosit pentru tehnologia FreeSync gasita la placile video Radeon, aceeasi tehnologie pe care Intel anunta ca o va adopta in viitorul foarte apropiat.

Nvidia nu va renunta la G-Sync, dimpotriva, procesorul dedicat folosit pentru aceasta tehnologie a ajuns la a treia generatie, suporta HDR si continua sa ofere avantaje suplimentare fata de Adaptive Sync.

Suportul nu va fi disponibil pentru fiecare monitor care in acest moment foloseste FreeSync. Nvidia a fost foarte exigent, testand in jur a 400 de monitoare si considerand ca doar 12 dintre ele se incadreaza in cerintele necesare. Aceste monitoare vor fi certificate ca suportand Adaptive Sync pe placile GeForce, iar numarul lor va creste pe masura ce Nvidia certifica monitoare noi.

Nvidia a clarificat ceva foarte important, pe monitoarele care nu au in mod oficial suport pentru modul de compatibilitate cu G-sync se va putea activa oricum functia din panoul de setari. Asa ca aveti sanse sa puteti folosi mai departe monitorul vostru FreeSync.